Posts Tagged ‘ochelari 3D’

Serios, parcă-l și aud pe Darius spunând: Iar s-a dat pierdut în luptă omul ăsta, iar a uitat să mai scrie ceva.

Dar nu, chiar n-am dispărut și chiar nu intenționez să dispar, ci doar am nevoie de câteva zile să-mi pun toate gândurile cap la cap, să-mi stabilesc prioritățile și să văd de ce anume mă apuc prima dată și ce las pe mai târziu.
Au fost câteva zile super ocupate și vor mai veni altele, la fel: AIESEC, sesiunea de la facultate, drumuri pe care le am de făcut acum cât de curând, proiecte la care trebuie să lucrez….ce mai, mă tot gândesc de ce naiba are ziua doar 24 de ore.

Însă îmi place…mai vreau, eu dacă n-am activitate cred că și mor de plictiseală 🙂

Anyway, revin, și-o să încerc să scriu destul de des, dar până atunci vă las cu protestul pe la benzinării, sesiunea/începutul sesiunii și cu ce mai aveți de făcut până atunci.
Iar dacă aveți de gând să vă duceți la un film 3D, nu uitați să vă luați „ochelarii” ăștia 😀